Azi am sa povestesc cate ceva despre diacritice in online. Credeam ca am sa postez, cel putin in primele cateva scrieri, chestiute mai “light”, dar iata-ma direct in topicul spinos al diacriticelor. Am sa incerc sa explic repede si foarte pe scurt cum sta treaba, fara jargonul specific domeniului nostru de activitate, ci cat mai simplu.

Diacriticele sunt acele semne specifice unor limbi, printre care si limba romana, asociate unor sunete anume, menite, in scris, sa dezambigueze sensul cuvantului asternut pe hartie sau, in cazul nostru, intr-o forma digitala oarecare, fie ca este vorba de un document de tip text sau de o postare pe un forum sau un blog. Fara diacritice si fara context ne-ar fi imposibil sa determinam, de exemplu, sensul cuvantului “fata”.

Sa fie vorba despre “fată”? Sa fie vorba despre “faţă”? Sa fie vorba despre “a făta”? Sa fie vorba despre “fâţă”? (Pentru cei care nu vad diacriticele din enuntul de mai sus, QED)

Norocul nostru este ca in mod normal cuvintele nu se insiruiesc aiurea, ci alcatuiesc comunicari care au sens odata ce cuvintele continute de ele sunt asezate intr-o anume ordine si cu o anumita punctuatie. Cuvintele au sens in functie de context.

Ia sa vedem ce se intampla daca scriu “fata” fara diacritice, dar incadrez cuvantul in cate o propozitie (context):

  • Am o fata de 2 ani, care merge la gradinita.
  • Mi-a aparut un cos pe fata.
  • Daca nu fata azi, maine fata sigur!

Cu toate astea, sunt unele situatii in care contextul nu este suficient pentru dezambiguare. Propozitia: “Fata aia ma enerveaza!” are sens si daca spun “fată”, dar si daca spun “fâţă”. Caz in care diacriticele striga sa fie folosite. Plus ca asta e limba noastra, are semnulete si semnisoare de toate felurile.

Problema pe care o avem in online, cu tot “suportul pentru diacritice” si “tastatura mapata pe RO” este ca pur si simplu nu e toata lumea specialista in setari si, din cauza asta, multi pur si simplu nu vad diacriticele, ci semne ciudate care fac textul, din ambiguu, complet ilizibil. In anumite cazuri nu apar nici macar semnele ciudate. Ce inseamna, de exemplu, Chiinu? Undeva erau niste diacritice si s-au pierdut. Va spun eu, salvator a fost contextul: Revolt din Chiinu continu. Adica “Revolta din Chisinau continua”. Dar vai, cat de greu a fost de citit, comparativ cu varianta fara diacritice, dar cu toate literele la locul lor!   Nu este greu de imaginat cat de obositor ar fi de descifrat un bloc de astfel de text sau, si mai rau, o intreaga pagina.

Cum preferam?

Incercam sa fim puristi si riscam totala ilizibilitate a textelor pe care le lansam in online cu dorinta expresa de a fi citite de cat mai multi oameni si acceptam faptul ca utilizarea diacriticelor este integrata de Google si macar primim vizite din rezultatele de cautare, chiar daca avem un bounce-rate suparator?

Sau ne relaxam si scriem in asa fel incat toata lumea sa poata citi ceea ce am scris?

Dupa atatia ani si cateva sute de site-uri lucrate si cateva milioane vizitate, concluzia mea e aceea ca, desi in tipar lipsa lor este inadmisibila, in online se poate foarte bine si fara diacritice si e chiar de preferat sa nu le folosim. Cel putin deocamdata. In schimb, putem sa ne perfectionam tehnicile de copywriting in asa fel incat sa generam contexte care sa nu lase loc de interpretare.

Advertisements