Suntem de azi dimineață și pe Google+.

E-Studio va scrie despre web design și pe Google+

E-Studio va scrie despre web design și pe Google+

Iar noutățile sunt următoarele:

Google+ nu va permite derularea de concursuri și promoții, așa cum face Facebook, deși va permite postarea de linkuri către site-urile care le organizează.

Asta poate însemna că era aplicațiilor care cer și capătă acces la datele tale se apropie de final – nu cred că firmele vor alege să dezvolte în paralel și aplicații de Facebook, și site-uri speciale pentru promoții, ci vor prefera să aducă toți participanții într-un singur loc. Nimeni nu vrea să-și disipeze publicul țintă, plus că cercetarea post-campanie este mai greu de făcut așa.

Probabil că un avantaj este și evitarea măsurării succesului unei pagini după numărul de like-uri, mai ales că, adesea, este obținut artificial.

Google+ nu permite paginilor să adauge persoane la Cercuri, decât după ce persoanele respective au adăugat ele pagina la cercurile lor. Poate fi neplăcut pentru vânătorii de liste de oameni, dar promovează creșterea naturală a numărului de persoane interesate. Personal, cred că este un indicator mai bun și atrage exact acei oameni care sunt interesați. Calitate, nu cantitate. Să vedem cum va evolua opțiunea respectivă.

Google+ va oferi, mai mult ca sigur, o oarecare integrare a căutărilor, ceea ce va ajuta firmele să fie mai ușor găsite de cei interesați. Sunt curioasă pe când vor apărea servicii de G+O (Google+ Optimisation).

Google+ crește repede, în parte pentru că se promovează agresiv și mai ales pentru că dispune de canale pe care alte firme nu le au: conturile de gmail și serviciile conexe ale milioanelor de utilizatori și însuși miezul afacerii, motorul de căutare.

Concluzia este că trebuie să fii pe Google+.

Advertisements