Una dintre marile neplăceri ale celor care vor să-și vadă site-ul gata este întârzierea. Când au semnat contractul, au văzut grila de lucru estimată, au fost de acord cu ea și și-au stabilit deja în minte o dată pentru lansare. De obicei, data respectivă poate fi ușor calculată după timpul alocat diverselor etape, prin contract.

Sunt destule cazuri în care termenele se respectă. Sunt destule și cele în care site-urile sunt gata chiar mai devreme decât data preconizată. Sunt însă, din păcate, și destule cazuri în care site-urile nu sunt gata la timp.

De ce?

Sunt multe motive, dar eu am găsit cel puțin 10. Din cele întemeiate:

10 motive întemeiate pentru care site-ul tău nu e gata la timp

1. N-ai dat feedback atunci când ți s-a cerut.

E suficient să întârzii de câteva ori și gata, întârzierea e aproape previzibilă. Zic “aproape”, pentru că noi (și cred că toate firmele de web design fac la fel!) ne străduim să compensăm întârzierile clientului, jonglând cu activitățile de producție la fiecare ședință de luni dimineața. Nu reușim întotdeauna, dar ne străduim. Ne-ar ajuta dacă feedbackul tău ar veni în timp util.

2. N-ai dat feedback unitar pentru aceeași etapă de lucru

Adică ai răspuns în ziua în care trebuia să răspunzi (sau cu 3 zile mai devreme, timp de câteva zile, în fiecare zi, cu câte 3 e-mailuri odată la 3 ore) – adică fragmentat într-o mie de mesaje mici, mititele. Iar dacă, dintre mesajele astea, măcar un sfert sunt prin sms sau la telefon, eventual când cel care le-a preluat nu putea să-și noteze exact ce vrei, e clar că se va întârzia lucrarea. Pentru că e inevitabil să “scape” un mesaj. Ceea ce înseamnă că e posibil să apară reveniri asupra aceleiași chestiuni, altă dată – iar intervenția ulterioară acolo unde s-a lucrat deja – exact! – mănâncă timp.

3. Ai încercat să obții mai mult decât ai discutat inițial

Nu e nimic nou în asta. Adesea, chiar facem acele mici lucruri pe care le vrei în plus și, tot adesea, nu ți le facturăm ca lucru suplimentar. Dar, nu uita! Fiecare intervenție suplimentară cere timp suplimentar. Timpul suplimentar nu e programat în grila de lucru, deci trebuie să planificăm producția în așa fel încât să găsim și acel timp neprevăzut. Te rugăm să apreciezi acest efort și să nu te miri că pot apărea întârzieri!

4. Nu ai furnizat datele necesare

Avem vreo câteva site-uri care sunt în lucru de… vreo doi ani. Fiecare. Pentru că nu primim datele necesare pentru a termina lucrările respective. Clienții în cauză nu au timp să se ocupe, nu au pe cine delega și nu doresc să ne ocupăm noi de tot ce mai trebuie (pentru că sunt servicii suplimentare și costă suplimentar). Așa că site-urile sunt în diverse stadii de “gata”, dar nu sunt publicabile. Dacă știi că nu ai timp, fii realist! Mai bine amâni momentul și te apuci de site când știi sigur că te poți ocupa de tot ce e necesar ca site-ul să fie gata.

5. Ai prea multe idei și nu ai prea multă răbdare

Știm cum e să fii entuziasmat de o idee. Știm cum e să fii creativ și pasionat. Suntem și noi la fel (cel puțin atunci când avem proiecte care ne solicită imaginația și ne cer să creem ceva cu totul și cu totul nou). Dar entuziasmul nu funcționează atunci când faci un site, așa cum nu funcționează când faci o casă. Imaginează-ți cum ar fi să fie echipa gata cu o cameră (cu fundație turnată, cu cablurile electrice trase) și tu să spui “vreau camera asta mai mare”! Că e dificil, asta nu-i o problemă. Problema e că durează și… costă!

6. Nu ai un istoric de plăți prea… favorabil

Dacă ai plătit târziu proforma pe care ai primit-o pentru o etapă anterioară, e firesc să se întâmple să apară câte o întârziere, deși nu e o regulă (repet, toate firmele de web design serioase preferă să-și facă treaba la timp). Ideea e că, pentru ca o firmă să funcționeze, chiar și în web design, e nevoie de un flux constant și predictibil de resurse financiare. Toți cei care se asigură că site-urile sunt gata la timp trebuie plătiți la timp.

7. Ai dispărut o vreme și ți-ai amintit, brusc, de site

Asta nici măcar nu se ăntâmplă așa rar. Am întâlnit situații în care clientul a anunțat chiar că nu va avea timp o perioadă, iar noi l-am înțeles (pentru noi, orice site neterminat e un site neîncasat, deci nu ne încântă să întârziem livrarea!). Desigur, și în situații de acest gen, viața merge înainte, pentru că fluxul constant de lucru-recompensă trebuie menținut. La timp. Prin urmare, când reactivăm un proiect, parametrii de lucru se schimbă, deci e posibil să apară întârzieri.

8. Ai cerut o rachetă și am întâmpinat probleme de concepție

Nu știu cum e la alte firme, dar nouă ne plac provocările. Ne place să facem chestii greu de făcut. Totuși, chiar dacă dispunem de una dintre cele mai bune minți programatoare din țară (nu exagerez!) și de o echipă creativă și implicată, se poate întâmpla să ajungem într-un punct unde estimatul orar propus să nu se potrivească cu situația reală. Socoteala de-acasă nu se potrivește uneori cu cea din târg. Nu ni s-a întâmplat până acum să nu ne iasă, dar de vreo două ori în 14 ani ni s-a întâmplat să avem nevoie de timp în plus. Dar nu lăsăm astfel de întâmplări neanunțate și nediscutate, deci ar trebui să fie OK.

9. Cineva din echipa ta nu se înțelege cu cineva din echipa mea

Asta e problemă tare rea și urâtă și greu de rezolvat. Nu putem garanta decât ce facem noi înșine și, dacă ajungem în situația ca cineva dintre ai tăi să se plângă de cineva dintre ai mei și / sau invers, arareori e simplu. De obicei, astfel de neînțelegeri apar pentru că cineva (de la noi sau de la tine) nu-și face treaba și vrea să iasă “basma curată”, așa că dă vina pe “ceilalți”, care ba n-au făcut ceva cum trebuie, ba n-au făcut ceva la timp. Soluția e să căutăm să rezolvăm situația (și fiecare să-și caute vinovatul printre ai lui), dar pot apărea întârzieri.

10. O terță parte nu-și face treaba

Noi pățim din astea cu furnizorii de hosting. Atât de rău e, încât am decis să taxăm suplimentar în cazul în care găzduirea finală a site-ului lucrat nu se face pe serverul nostru. Practic, totul e OK: tu ai dat feedback la timp, l-ai dat frumos, ai plătit ceas, echipa ta a lucrat ireproșabil cu echipa mea și au decis să meargă mâine la un suc împreună, site-ul e fenomenal, merge, decolează. Dar ne blocăm pentru că serverul n-are permisiunile corect setate, nu merge parola, nu funționează nu-știu-ce, un admin firoscos folosește cuvinte mărețe, gen “deprecated” și “setări de securitate”. Sau pentru că procesatorul de card nu oferă documentația corectă sau are un callcenter în Zanzibar, unde răspunde cineva foarte bine antrenat să vorbească frumos, dar fără brumă de cunoaștere tehnică. Sau orice altceva din cauza unei a treia părți implicate, care nu-și face treaba. Rezolvăm, invariabil. Dar… nu atunci când s-ar fi putut rezolva dacă totul mergea bine.

______

Cam astea ar fi motivele cele întemeiate. Din cele neîntemeiate… sunt mult prea destule!

Advertisements