You are currently browsing the category archive for the ‘(re)lansari’ category.

fondromania.org

fondromania.org

Printre clienții noștri care revin de fiecare dată când au nevoie de ceva nou se numără și FOND – fondromania.org  este un portal ONP (pentru organizații non-profit), pe care l-am relansat recent, cu o altă interfață.

VIZIUNEA FOND este aceea a unei lumi în care România este implicată activ în promovarea dezvoltării internaţionale şi acţionează în spiritul solidarităţii şi egalităţii de şanse pentru toate naţiunile.

(extras din site-ul fondromania.org)

Pe lângă micile detalii și module de utilitate (cum ar fi, de exemplu, micul modul de afișare a știrilor în marquee, widget pentru calendarul de evenimente, afișarea logo-urilor partenerilor în slider, modul F.A.Q., căutare și versiune în limba engleză), portalul oferă facilități specifice pentru publicurile sale țintă, printre care și o aplicație intranet complexă.

Advertisements
Pentru Tup-Tup.store.ro, am desenat elementee grafice manual.

Pentru Tup-Tup.store.ro, am desenat elementee grafice manual.

Dacă ați avut vreodată impresia că pe piața românească se găsesc de toate, vă înșelați. Pentru că Țup-Țup (tup-tup.store.ro) au găsit o nișă neexplorată, complet nouă – papuceii extracomozi, ca niște botoșei, lucrați din piele adevărată, moale și prietenoasă cu tălpițele sensibile ale bebelușilor și copiilor preșcolari.

Prin urmare, au avut nevoie de un magazin online cu grafică originală, special gândită și cu elemente grafice desenate manual, pentru a-și prezenta cum se cuvine produsele.

Astfel, după conceptul de Nică al lui Ștefan a Petrii, care purta opincuțe și care este imaginea copilăriei fericite, ideale, de basm, am desenat copilași în port popular românesc, albinuțe și fluturi, flori de câmp și flori ale soarelui, toate gândite să arate mai mult sau mai puțin ca paginile cărților de povești din copiăria noastră.

O parte sunt aurii, ca tiparul ilustrațiilor din cărțile de povești, și o parte sunt colorate, cam cum sunt cărțile pentru copii în prezent. Un amestec de ieri și azi – pentru părinți și copii, cu drag de copilărie.

Cu alte cuvinte, produsele Tup-Tup.store.ro sunt excelente pentru copii – aduc confort, sunt din materiale naturale și sunt rezistente.

În rest, site-ul este un magazin online cu toate funcțiile de bază, inclusiv integrarea unui sistem de plată online, cu cardul, posibilitatea de a adăuga și categorisi produse (care, deocamdată, sunt destul de puține, dar sigur se vor înmulți, în timp), formular de contact, produse selecționate, liste de pagini, casete generale și specifice paginii (widgeturi care permit inserția de text, video, imagini, linkuri) și așa mai departe.

Grafica de carte de povesti

Grafica de carte de povesti

Paff.ro vinde ambalaje din carton.

Web design custom - PAFF.ro

Web design custom – PAFF.ro

Asta ar putea părea ceva necomplicat la prima vedere – până la urmă, e vorba de niște cutii din carton, cu forme diverse, care se pot compacta sau nu, cu autoformare sau nu, albe sau maro (natur), și care se livrează în cantități diverse clienților care au nevoie de ele.

Simplu.

Ei bine, nu e chiar așa.

Pentru că nevoile celor care cumpără ambalaje sunt deosebit de diverse în ceea ce privește dimensiunile și materialul folosit și pentru că există o sumedenie de modele diferite pentru cutii, site-ul PAFF are un sistem complex de calcul pentru diversele ambalaje, în funcție de modelul dat (care ține de un standard de tăiere și îndoire, numit FEFCO) și dimensiunile introduse manual (deci extrem de customizat) de către potențialul client.

Astfel, la introducerea dimensiunilor, a tipului de carton și a sistemului de formare al cutiei, precum și a numărului de cutii dorite, PAFF.ro calculează imediat costul de execuție pentru parametrii respectivi și sugerează utilizatorului site-ului alte modele existente, cu prețurile aferente, pentru că, uneori, este mult mai rentabil așa – practic, site-ul PAFF.ro își ajută clienții să beneficieze de produsul dorit sau de un produs foarte apropiat de cel dorit, la prețurile cele mai bune posibil.

În plus, site-ul are o serie de mici elemente de utilizabilitate, toate solicitate de Client, care fac mai ușoară alegerea unui ambalaj: prezentarea de animații cu modul de formare al cutiilor, un selector grafic pe intervale pentru a reduce imensa listă de cutii la cele relevante pentru utilizator, discount autocalculat, în funcție de cantitate și așa mai departe.

Și, ca să fie totul prietenos chiar și cu pretențiile Google legate de optimizarea pentru navigarea de pe mobil, site-ul este full responsive.

Combate discursul instigator la ură cu aplicația Net Rangers!

E-Studio Design & Development lansează aplicația de mobil Net Rangers. Aceasta are ca obiectiv combaterea discursurilor instigatoare la ură, care se desfășoară adesea în mediul online.

Nu de puține ori ați intalnit pe site-uri , forumuri sau în cadrul articolelor pe care le cititi zilnic, pe internet, comentarii instigatoare la ură. Acest tip de discurs poate da naștere unor conflicte reale, care se pot extinde și în afara spațiului virtual. Acum aveți posibilitatea de a vă implica și de a semnala existența unui astfel de material, precum și site-ul unde este publicat sau postat.

O dată raportat conținutul, aplicația va trimite automat un mesaj autorului articolului și îi va atrage atenția asupra caracterului instigator al materialului în cauză sau al comentariilor publicate de cititori. Astfel, îi va solicita editarea sau ștergerea acestuia sau a comentariilor instigatoare la ură.


Practic, cum funcționează:

Sesizarea se trimite prin intermediul unui formular care conține datele celui care raportează (nume, e-mail), adresa articolului și autorul articolului raportat. De asemenea, există opțiunea de a bifa dacă se încadrează acest conținut în interiorul unui articol sau într-un comentariu și se poate preciza și motivul sesizării. Totodată, aplicația permite și vizualizarea unui istoric de sesizări.


„Am lucrat aplicația Net Rangers în cadrul proiectului «Net Rangers împotriva intoleranței» proiect finanțat prin granturile SEE 2009-2014, în cadrul Fondului ONG România. Aceasta face parte dintr-un proiect desfășurat de Active Watch împreună cu Romani CRISS și se dorește a fi un punct de pornire împotriva mesajelor instigatoare la ură, care ulterior pot genera violență.” a declarat George Laza, Managing Partner la E-Studio Design & Development.

Aplicația este disponibilă în Google Play și App Store.

Mamicilasuperlativ.ro - acum pe platforma web cu CMS E-Media!

Mamicilasuperlativ.ro – acum pe E-Media!

Acesta este un mic studiu de caz, menit să-i ajute pe cei care vor un site rapid, funcțional și pregătit să-și primească vizitatorii cât mai repede.

Timeline mamicilasuperlativ.ro:

  • 7 ianuarie – instalarea platformei pe serverul cu blogul funcțional, pregătirea lansării ulterioare fără timp mort între afișarea site-ului vechi și a celui nou;
  • 8 ianuarie – grafica adaptată și implementată;
  • 9-16 ianuarie – conținutul preluat din blogul de origine, reorganizat și reformatat;
  • 17 ianuarie – teste și corecturi; instalare newsletter și adaptare la cerințele specifice (integrare cu anunțul și recompensarea noilor abonați prin accesul la , preluare bază de date din mailerul anterior folosit, testare;
  • 18 ianuarie – lansare.

____________________________

Total: 11 zile (dintre care 3 nelucrătoare).

Context:

  • Deadline-ul nu putea fi amânat: în ziua lansării avea loc un eveniment, iar site-ul trebuia să fie accesibil la sfârșitul evenimentului respectiv;
  • Grafica a fost adaptată (concept pre-existent): site-ul a fost inițial un blog pe platforma WordPress și avea o temă care a trebuit întrucâtva păstrată, ca trecerea să nu fie bruscă, astfel încât am păstrat paleta de culori, am preluat și am modificat în proporție de 80% headerul, prin adăugarea de elemente grafice originale, desenate manual, scanate și prelucrate digital pentru a se potrivi cu conceptul;
  • Conținutul a trebuit preluat și reorganizat: blogul conținea articole informative foarte lungi, ceea ce era foarte greu de urmărit pentru utilizatori și, în același timp, afecta și situația SEO în paginile respective.
  • Platforma nu a fost instalată, pur și simplu – au fost necesare adaptări la cerințe specifice, cu câteva funcționalități suplimentare.

Clientul:

  • Nu avea decât experiență limitată cu lucrul cu o platformă web. A lucrat doar pe blogul pe WordPress, timp de doar câteva luni. Fără experiență în web design, fără alte cunoștințe tehnice conexe prealabile.
  • A explicat în detaliu, clar și de la început, toate cerințele. Nu a existat nicio idee nediscutată, niciun aspect neacoperit în detaliu. Discuția preliminară a fost mai lungă, dar, în acest fel, a economisit timp – totul fiind clar de la început, a fost posibil să stabilim un grafic de lucru foarte precis, ceea ce a permis finalizarea site-ului într-un timp atât de scurt.
  • A participat activ la preluarea conținutului, învățând, în același timp, să lucreze cu platforma. A experimentat diversele funcții, și-a notat întrebările și dificultățile întâmpinate și a clarificat toate nelămuririle.
  • A furnizat la timp și corect toate datele de acces necesare. Nu a dat date eronate, nefuncționale sau de la alte servicii.
  • A achitat fără întârziere sumele convenite.

Așadar, cum a fost posibil ca un site întreg să fie gata în doar câteva zile?

Simplu.

Clientul a venit cu un plan clar, a știut ce a vrut, s-a interesat îndeaproape de mersul proiectului, a participat activ și și-a respectat partea de contract.

____

Fără legătură cu subiectul general al postării de față, dar relevant pentru ce facem:

De aproximativ 5 luni, newsletterul prin soluția instalată pe blogul pe platforma WordPress a acumulat aproximativ 1500 de abonați. Prin soluția E-Media, în nici o lună de la lansare, s-au mai abonat aproximativ 400 de persoane.

Zarea S.A. - redesign web cu E-Media Book

Zarea S.A. – redesign web cu E-Media Book

Este incredibil cum s-a întâmplat că n-am scris încă despre un redesign pentru unul dintre cei mai dragi și mai vechi clienți ai noștri – Zarea S.A.! Poate pentru că l-am pus online pe E-Media nouă chiar înainte de vacanță, când toată suflarea din firmă visa nisip, valuri și bere la halbă sau poate pentru că cine știe ce aglomerație teribilă a fost exact în perioada în care site-ul Zarea a fost gata.

În orice caz, important e că Zarea are acum un nou look – site-ul este mai aerisit, vizitatorul ajunge mai ușor la informația care îl interesează, iar cine se ocupă de conținut are acces mult mai ușor la o mulțime de facilități de administrare pe care numai E-Media Book le are! Exact, Zarea.ro este un site de prezentare de tip catalog virtual, care funcționează pe platforma E-Media, versiunea Book, dotată cu tot ce trebuie pentru organizarea eficientă a mărcilor și a produselor, precum și pentru afișarea lor pe categorii și în detaliu.

Robby Bubble - șampania pentru fetițe "Lady Raspberry"

Robby Bubble – șampania pentru fetițe “Lady Raspberry”

În site este și un media center, unde poți să vezi clipuri video ale campaniilor pentru diverse produse Zarea și, atunci când este cazul, comunicate de presă.

Și, bineînțeles, site-ul are și o versiune în limba engleză.

Iar dacă dai click pe logotipul cu un băiețel călare pe un dop de șampanie (dreapta, jos) sau dacă mergi la Branduri >>> Robby Bubble și apoi cauți sticla roz ai să mai afli ceva: E-Studio nu face doar site-uri.

Sticla de șampanie pentru fetițe “Robby Bubble Lady Raspberry” este concepută și ilustrată și pregătită pentru tipar special chiar aici, la E-Studio.

Acum mulți ani!

Când se recomandă schimbarea aspectului grafic al unui site? De obicei, la fiecare doi ani.

De ce? Pentru că tendințele în designul online se schimbă în ritm rapid – poate nu atât de repede ca cele dictate de fashioniști, dar suficient pentru a crea periodic nevoia unui site cu aspect fresh, “din zilele noastre”.

Tutundelux.ro

Tutundelux.ro

Iar regula celor doi ani se aplică obligatoriu site-urilor care oferă produse destinate unei pieți speciale și pretențioase, cum este Tutundelux.ro, site care a trecut recent printr-un redesign și, cu ocazia asta, a fost portat pe noua platformă web E-Media.

Firma este pe piață de 17 ani și are website de cel puțin 10 – tot noi l-am făcut și pe primul! În caz că nu-l știați deja pe cel nou, trebuie să vă spun că este un magazin virtual de lux, care oferă vizitatorilor o gamă impresionantă de produse din tutun, accesorii pentru fumat și alte produse care merg de minune cu fumatul. Cu alte cuvinte, dacă tot nu vă lăsați de fumat, măcar fumați ceva cât se poate de bun.

Iar, dacă vă lăsați de fumat (pe Stopfumatul.ro) sau dacă nu fumați, acum știți de unde puteți lua cel mai bun scotch whisky și cea mai bună cafea!

 

Kaki.ro este varianta online a magazinului de articole militare, sport şi camping cu acelaşi nume. Găsești la Kaki orice, de la articole militare și sportive până la ustensile indispensabile în magazin virtualcamping și practic orice este necesar într-o aventură în afara casei.

Și, desigur, poți comanda orice. Site-ul este un magazin virtual și folosește soluțiile E-Studio încă de când s-a lansat, iar anul acesta a trecut printr-un website redesign complet. Practic, am înlocuit platforma E-Media Shop cu ultima versiune și am adăugat o serie de module suplimentare, menite să facă mai ușoară viața tuturor – și a celor care caută produse și vor să le cumpere și să le recomande, dar și celor care preiau comenzile și au grijă să fie livrate.

De când s-a relansat cu noul design și până în prezent, 84.24 dintre vizitatorii care au ales să răspundă la sondaj au declarat că sunt mai degrabă mulțumiți de noul site. Dintre aceștia, aproape 70% consideră că site-ul este foarte bun.

Adviso.ro este un site ce prezinta tehnologii si produse destinate in principal agriculturii. Cu o gama de produse care raspunde celor mai exigente cerinte ale Uniunii Europene, Adviso.ro a avut nevoie de un site de prezentare pentru acestea, iar E-Studio Design & Development a venit cu cea mai buna solutie: E-Media Creative .

Pentru fiecare categorie principala de produse, Adviso.ro a solicitat customizare de header, in care pot fi introduse filme de prezentare, imagini si animatii cu dimensiuni de 860 px x 484 px .

O alta solicitare, a fost ca zona de downloads sa fie accesibila doar pentru utilizatorii inregistrati, lucru usor de implementat in platforma E-Media Creative .

Google+ va avea și pagini

Google+ va avea și pagini

Aflu de la @BogdanaGoogle tocmai ce a lansat un serviciu identic similar cu cel al Facebook – paginile. Diferența față de Facebook e ceva ce anticipasem încă de când s-a lansat Google+ și care interesează pe oricine are nevoie de vizibilitate online:  indexarea și apariția conținutului în rezultatele de căutare. Evident, asta face ca Google+ să fie mai atractiv decât Facebook pentru businessurile care vor SEO, chit că mai durează până când interacțiunile sociale se vor întinde și în zona asta (nu foarte mult, Google is grand și se promovează serios).

Frumos și bine, eu sunt curioasă, openminded, chestiile noi mă atrag, sunt în business, vreau, intru, caut, găsesc și dau să fac pagină. Și primesc mesaj că “Google+ Pages isn’t ready for everyone“, și deci Google Pages nu e gata pentru mine.

Aștept să fie.

Și pe Google+

Twitter Updates

Error: Twitter did not respond. Please wait a few minutes and refresh this page.

%d bloggers like this: