You are currently browsing the tag archive for the ‘cum alegi web designer’ tag.

În 14 ani de lucru creativ am întâmpinat întrebarea asta mult prea des: “Dar de ce mă întrebați ce site-uri îmi plac? Că nu vreau să faceți ceva care e deja! Vreau ceva original!

Ce știe graficianul la început de proiect?

Graficianul (web sau print – că la fel se petrece și cu logo-uri, flyere, postere și alte materiale care au nevoie de grafician) ȘTIE că nu vrei ceva ce s-a mai făcut; nimeni nu vrea să se piardă în mulțime!

Graficianul știe și că grafica pe care o vrei trebuie să fie a ta și numai a ta – de asta nu ai cumpărat o imagine de stoc cu 10 euro și ai căutat un profesionist care să-ți cedeze și drepturile de utilizare exclusive pentru designul pe care îl face special pentru tine.

Ce nu știe graficianul la început de proiect?

Graficianul nu știe detaliile specifice afacerii tale. Trebuie să i le spui. Complet și 100% sincer. De la intenția pe care o ai cu site-ul sau cu logo-ul sau cu flyerul, până la grupurile țintă și profilul general al clienților existenți. De la detalii legate de funcționarea firmei, până la detalii legate de ce vrei să spui cu desenul pe care îl ceri. Toate astea se numesc “brief de creație“. Toate astea sunt necesare pentru că graficianul trebuie să încerce să pătrundă în mintea ta și să scoată de acolo și să pună pe hârtie și apoi în calculator exact conceptul pe care îl ai deja format, dar care, de obicei, ba nu are suficient contur ca să-l poți descrie, ba e prea complicat să-l poți face singur, cu mâna ta.

Graficianul nu știe care-ți sunt gusturile. Ce nu-ți place și ce-ți place sunt chestiuni personale, pe care, adesea, nici nu te-ai gândit să le definești. Poate ești un adept al barocului, fără să știi asta. Poate urăști dungile mov, dar numai dacă sunt suprapuse peste culoarea albastră. Poate iubești o formă anume. Sau un simbol – o floare, un animal, o planetă. Graficianul habar n-are ce-ți place și ce nu-ți place. Așa că îi trebuie repere. Reperele pe care și le ia graficianul sunt, în general, lucruri la care ai ușor acces și la care poate să aibă acces ușor și el – site-urile sunt repere bune, ca și diversele imagini căutate cu Google, logotipurile altor firme și așa mai departe.

Dacă graficianul te întreabă ce site-uri îți plac și proiectul vostru este site-ul tău, răspunde-i fără teamă. Cu cât îi dai mai multe detalii, cu atât va ști mai multe despre tine – despre gusturile tale, scopurile tale, dorințele tale. Cu cât va ști mai multe despre tine, cu atât va putea să se identifice mai mult cu tine. Iar când s-a identificat cu tine, graficianul poate să înceapă să deseneze, iar desenele făcute de el au, în felul ăsta, șanse mari să fie și originale, și EXACT CEEA CE VREI.

Advertisements

Să faci un site bun cu buget restrâns e o provocare. În 2008 era totul mult mai simplu, pentru că “duduia economia”, dar odată cu criza (1 și 2), un site e necesar, dar e ideal – dacă se poate – să coste cât mai puțin. Cum firmele (serioase sau nu) trebuie să taxeze 24% TVA la fiecare factură și trebuie să includă în preț impozitele pe profit/venit, plus cheltuielile cu salariații și întreținerea și, pe deasupra, să obțină și un plus din toată alergătura, este evident că mulți dintre voi decid să riște și să lucreze la preț mic, fie cu freelanceri, fie cu firme noi sau cu amici.

Totuși, e bine să te ferești de: amatori, prieteni, prietenii prietenilor, delăsători, nerzi, țepari, începători în web design.

Acesta este al treilea articol din serie.

_______________

Cum să nu te păcălești atunci când vrei un site și dai de…

5. Programatorul web care vorbește în cod

Cum îi identifici:

L-ai găsit cumva, cert e că i-ai povestit de site-ul tău și a spus vreo treizeci de cuvinte pe care nu le-ai înțeles, dar care păreau legate cumva între ele. Apoi a dat din cap, semn că știe, a priceput. De fapt, ți-a spus că ai nevoie de un site în care să poți să adaugi și să schimbi singur paginile, că poate să facă asta destul de repede și fără costuri suplimentare, că la ce ai tu nevoie, vei plăti cel mai ieftin (sau scump, după caz) abonament de găzduire și că se face, dar că el nu desenează, e programator, deci o să alegeți amândoi într-o seară pe Skype sau pe Yahoo, dintr-o listă de teme pentru site-uri dintr-o bază de date pe care o folosește el și care e foarte bună. Îți dă un preț bun și te sfătuiește să faci toate experimentele de funcționalitate posibile. E un nerd.

Ce să faci?

Fie te resemnezi că ai să ai un site absolut insipid, fără cine știe ce elemente de design sau cu gifuri mici, animate, ici, colo, fie mai cauți și îi pui în brațe programatorului un grafician web cu solide cunoștințe de HTML, CSS și alte acronime săltărețe. Dacă nu-i faci rost de așa ceva și-i aduci un poet, o să se certe cu bietul om și nu-ți mai iese site-ul nici până la bătrânețe.

Când să zici “nu, mersi”

Când încerci să spui și tu ceva despre cum ai vrea să funcționeze un modul, iar programatorul te ignoră și, eventual, mai adaugă în site ceva ce tu chiar nu vrei, dar care lui i se pare foarte cool.

Atenție!

Nerzii sunt foarte meticuloși și sunt pasionați de ceea ce fac. Cu toate astea și mai ales dacă ai dat de unul care chiar încearcă orice și complică liniile de cod de se incurcă și el însuși în ce a lucrat, o să ai sigur mai mult de plată atunci când o să trebuiască să lucreze altcineva în codul respectiv.

________________

6. un țepar

Cum îl identifici:

Simplu de tot, dar de obicei prea târziu. Ți-a luat deja destui bani și știe că te-a prins, așa că profită.

Ce să faci:

Depinde ce avans ai dat. Dacă ai dat puțin și nu contează, lasă-l în ale lui și zi mersi că nu te-a păgubit cu mai mult. Ca semnale de alarmă, fii atent că:

  • un preț de aproximativ 100 de euro pentru design se justifică numai dacă implică un proces de creație în baza unui brief (și nu simpla selecție a unei teme gata făcute, dintr-o listă!).
  • aplicațiile de administrare în cazul platformelor web gratuite sunt incluse în platformă (nu implică niciun cost suplimentar).
  • plățile intermediare nu se justifică decât la finalizarea etapelor și numai dacă așa ați convenit.
  • să faci un forum de la zero e scump, să instalezi unul gata făcut de alții, gratuit, nu trebuie să depășească 50 de euro.
  • multe module suplimentare compatibile cu platformele web gratuite sunt și ele gratuite.
  • domeniul web pe care va sta site-ul se cumpără pe numele tău, nu al prestatorului.
  • SEO se plătește la rezultat, nu la ore de lucru.
  • SEO copywriting se plătește la număr de caractere / pagină.
  • SEO nu înseamnă AdWords.

Și nu numai…

Când să zici “nu”:

De îndată ce constați ceva în neregulă (cele de mai sus și altele – aștept completări de la cei cu astfel de experiențe)

Atenție!

Sigur plătești mult mai mult decât dacă lucrezi cu o firmă de web design.

______________

(va urma)

Și pe Google+

Twitter Updates

%d bloggers like this: