You are currently browsing the tag archive for the ‘reclama’ tag.

Utilizatorii Facebook s-au obișnuit deja cu paginile promovate, cu link plasat în vârful feedului, să nu cumva să scape vederii, și plăcute invariabil de o sumedenie de prieteni. Nici cei care intră pe Facebook de pe mobil n-au scăpat – și lor li se afișează aceleași “sugestii”, având ca momeală socială (care vine, poate, și cu puțină presiune) faptul că nu-știu-care-prieten “apreciază asta”.

Și acum e clar – dintr-un articol scris pe Web Pro News de Josh Wolford aflăm și de ce, chiar dacă oamenii nu prea dau click, Facebook continuă să afișeze linkurile “recomandate”, plătite. Pentru că un studiu Datalogix (pomenit în același articol) spune că nu are importanță clickul, ci expunerea.

Adică mesajul vinde oricum, chiar dacă omul nu e direct interesat de el.

Mă întreb totuși dacă mesajul vinde și celor care sunt direct… enervați de mesaje. Sau cei orbi și surzi la reclamă (banner blindness nu e un fenomen nou), care și-au făcut un sistem automat, deja devenit reflex, de a ignora orice fel de mesaj nesolicitat.

 

Advertisements

Întâi de toate, trebuie să știi că aceasta este o scrisoare de la un căutător învederat, deci mustrarea este cu cele mai bune intenții.

Ideea e că mă ajuți să caut în măruntaiele netului de când te-ai născut și, cel puțin până mai de curând, ai făcut treabă bună. Până mai de curând, pentru că ți-a dat prin cap (impropriu spus, dar nu are importanță) să ne umpli pe toți de social search și să ne bagi în ochi – literalmente – update-ul Fresh. Chestia asta, dragă Google, mă întristează (citește agasează) foarte.

Iată de ce:

Eu citesc / urmăresc constant ce au de spus prietenii, cunoscuții, amicii, colegii de birou sau de breaslă, fie că asta se petrece pe Facebook, Twitter (na!) sau pe G+, adică sunt la curent cu ce cred ei despre o anumită chestie cam din momentul în care ei fac povestea respectivă publică. Pe Facebook, pe Twitter (sic!) sau pe G+ și da, chiar pe LinkedIn sau Pinterest, noul negru.

Îi citesc pentru că mă interesează ce au de spus. Îi urmăresc pentru că unii sunt mai în temă decât mine pe anumite subiecte sau au păreri pe care le consider pertinente într-un domeniu sau altul, de la unii am de învățat, unii vin cu idei și interpretări noi, personale, bazate pe experiența lor și pe felul unic în care văd ei lucrurile sau, pur și simplu, pe unii îi iubesc așa de mult încât pot să spună cele mai mari tâmpenii despre orice și e OK. Iar alții mă amuză. Ideea e că sunt un milion de motive pentru care am dat add / follow tuturor acestor oameni.

Asta înseamnă că, atunci când caut ceva și se nimerește să fie chestia despre care au vorbit online prietenii, amicii, colegii mei de birou sau de breaslă, sunt la curent cu părererea lor. Deci, nu mă interesează rezultate de căutare care să-mi bage – literalmente, ziceam – în ochi materialele scrise de oamenii cu care sunt prietenă pe Facebook, în cercuri pe G+ sau / și pe care îi urmăresc pe Twitter.

Pentru că le știu deja!

Când caut, de aia caut, pentru că vreau mai mult, pentru că cercurile mele nu au spus destule pe marginea subiectului, pentru că mă preocupă ceva ce nu preocupă oamenii cu care sunt conectată și așa mai departe. Deci, nu am nevoie de social search. Chestia asta nu numai că nu mi-e de ajutor, dar mă și încurcă, pentru că sunt un om care urmărește mulți oameni care scriu mult și des. Asta înseamnă că trebuie să îmi educ creierul să sară peste linkurile-rezultat care duc către site-urile sau blogurile acestor oameni așa cum am reușit să-mi determin mintea să ignore până la orbire tot ce e reclamă. Tindem spre economie cognitivă, deci e clar că exercițiul ăsta de citire selectivă a rezultatelor de căutare mă obosește. În plus, când nu găsesc ce caut în primele trei pagini (că sunt umplute cu rezultate irelevante pentru mine, din cauza componentei sociale a căutării), mă simt frustrată. Mă enervez. Caut pe Bing (iar Bing nu mă ajută suficient de bine…).

Asta a fost povestea cu social search-ul. Mai e povestea cu Fresh-ul, care adaugă un plus de irelevanță rezultatelor tale de căutare. Păi, spuneam mai devreme că sunt la curent cu ce zic persoanele din cercurile mele online. Și sunt mai ales la curent cu scrierile lor proaspete, nu de alta, dar actualitatea e de interes și e, exact, fresh! Dacă aș vedea rezultate de căutare sociale cu opinii mai vechi, poate ar fi mai bine, dar văd exact ceea ce am citit… cum să zic? Adineauri!

Plus că eu adesea caut povești vechi. Vreau să găsesc anumite lucruri despre care mi-am amintit azi, deși ele s-au întâmplat acum zece ani. Sau mai mult. Ziceam că te știu din fașă, dragă Google, de pe vremea când erai modest și relevant. Și de pe vremea când politica nu pricepea ce e aia net și ne lăsa să ne facem de cap cum voiam în noul mediu. Și de pe vremea când nu voiai așa mulți bani, nu de alta, dar nu credeau tăticii tăi Brin și Page că așa ceva e posibil.

Mie mi-e dor de vremurile alea. Mi-e dor să caut ceva și să găsesc. Mi-e dor să descopăr lucruri noi pentru mine, or asta nu se mai poate întâmpla acum. Nici cu social search-ul, care mă limitează la opiniile grupului online în care mă învârt, nici cu Fresh-ul, care aruncă povești vechi, dar savuroase și utile mie, la fundul sacului cu rezultate.

De asta, dragă Google, sunt supărată.

Și, ca o ursitoare care te știe de când ai început să legi primele rezultate de căutare unele de altele ca să iasă ceva inteligibil, îți spun că ori pierzi, ori ne pierdem.

Pentru că search-ul nu mai e ce-a fost și mă tem puțin de ce o să devină.

Și pe Google+

Twitter Updates

%d bloggers like this: